Defectul tău

La un moment dat, o cunoștință îmi reproșează un defect pe care chiar nu cred să-l am, însă îl vedeam din plin la cel care îmi făcea reproșurile.
Mi s-a părut interesant și am început să analizez mai cu atenție această idee. Nu cumva avem tendința de a vedea la alții propriile noastre defectele, mai degrabă decât altele?

Cum nu am o hartă exactă a defectelor mele și ale unei terțe persoane pe post de obiect de studiu ca să pot calcula intersecția dintre ele, concluzia am tras-o dintr-o discuție pe teme de business.

Experiența

Un amic îmi povestea despre greutățile și problemele de care se lovește în businessul lui.
Partea 1 – A construit un sediu nou: arhitecții, constructorii, lipsa unui middle-man, comunicarea etc. L-am ascultat și l-am compătimit, altceva nu aveam ce face.
Partea 2 – Crearea și lansarea unui produs nou: ce avea în minte, ce a ieșit în final, costurile neașteptate etc. Eeeeiiii… aici lucrurile s-au schimbat. Aici, când îmi povestea o problemă, îl întrebam : “Nu cumva ai făcut […ceva…] înainte […ceva…]?”, iar el răspundea: “Ba da, de unde știi, ești clarvăzător?”.

Nu sunt clarvăzător. Am făcut și eu greșelile astea și am văzut care sunt consecințele. Consecințe pe care, recunoscându-le, pot face deducția logică până înapoi la cauză.

Concluzia.

Defectul tău = defectul meu

Privim lumea și oamenii din jurul nostru prin prisma propriei realități. Asta face să ne fie mai ușor să observăm acele lucruri care ne sunt atât de familiare, cum ar fi propriile noastre defecte. Și să le remarcăm în ceilalți.

Concluzie 2.

Discutând despre această concluzie a mea cu un prieten, mă întreabă: Dar calitățile? Și ele la fel?
Am stat un pic să mă gândesc, surprins că nici nu îmi trecuse prin minte întrebarea asta, deși e o continuare logică şi firească a primei concluzii.

După ce am făcut împreună o analiză a câte reproșuri vs câte laude (sincere) primești, am concluzionat că laudele nu ating masa critică pentru a fi interesante pentru un studiu. Pam-pam! 🙂