Judecătorii Facebook și manipularea pe net

Cei care cred că trăim într-o pace caldă și calmă, e timpul să se trezească la realitate. Războiul este omniprezent chiar și în țărișoara noastră, doar că e doar mediatic deocamdată. Și să sperăm că va rămâne așa.

Sună a veste proastă? Am una și mai și: dacă ai dat like și/sau share la un articol propagandistic neverificat – ești parte din el. Și nu de partea celor buni.

Cum funcționează manipularea pe internet.

Catastrofa chimică de care nimeni nu vorbea oficial.

Ai auzit de explozia de la combinatul Columbian Chemicals din 2014? Autoritățile americane nu au spus nimic, dar mesajul s-a propagat pe Twitter, Facebook, prin SMS-uri între locuitorii zonei și în cele din urmă a apărut si pe CNN ca breaking-news (*).

O explozie de proporții biblice, nor chimic deosebit de toxic, catastrofă ecologică pe punctul de a deveni una umanitară. S-a pus problema evacuării zonei, milioane de oameni dislocați, iar autoritățile nu știau nimic. Nici Președintele SUA, nici Guvernatorul statului, nici CEO-ul companiei… nici chiar inspectorul de securitate care era de servici în fabrică la momentul exploziei. Adică omul era acolo când a avut loc explozia apocaliptică, iar când a fost sunat și întrebat ce s-a întâmplat el nu știa nimic.

Nemernici? Incompetenți? Rău intenționați? Corupți? Toate la un loc?

Nu. Nu știau pentru că nu se întâmplase nimic. Totul era o mare păcăleală. Explozia în sine, pozele cu norul chimic, imaginile apocaliptice, totul era o farsă. Nu, nu una amuzantă. Să semeni panică printre oameni nu e o glumă nevinovată.

*- Nu a apărut pe CNN. Dar cineva a photoshopat home-page-ul CNN și l-a distribuit ca și cum ar fi real. Și lumea a crezut și a distribuit mai departe.

Vezi detalii pe Wikipedia sau caută pe google după “Columbian Chemicals Plant explosion hoax”

Cine și de ce.

Amplitudinea farsei, calitatea profesională a pozelor ce au circulat în social-media, coordonarea lansărilor de zvonuri, toate astea indică clar un nivel profesionist. Ulterior, presa americană a atribuit această ”farsă” unei companii rusești, cu sediul în Sankt-Petersburg.

De ce? De ce ar face asta? De ce ar investii bani și timp și efort și coordonare? De ce ar face o diversiune de o asemenea amploare ca să … ca să ce? Cât a durat până s-a aflat adevărul? Nu e ca și cum poți ascunde faptul că NU a fost nici o explozie și nu există un nor chimic mai mult de câteva ore. Așadar de ce?

Nu am găsit pe net nici o ipoteză credibilă. În opinia mea, a fost un test. Un test al modelului de manipulare mediatică. Doar pentru un test alegi o temă care funcționează câteva ore, pentru că apoi se dovedește că a fost o minciună. În plus, te alegi și cu informații despre viteza de reacție a autorităților, mecanismele folosite pentru a contracara atacul, etc.

Și la ce bun? Păi atunci când vrei să lansezi o ipoteză credibilă de data asta și care să aibă consecințe reale și grave, știi cum să o faci.
Ai putea, de exemplu, să convingi musulmanii că sunt atacați de creștini, iar pe creștini că îi asasinează musulmanii. Că au pornit un război civil. Sau negrii cu albii sau orice minoritate rasială, etnică, religioasă, etc. Și atunci, până se prinde lumea că e o păcăleală, e prea târziu și deja lupta e pe bune.

In zilele noastre.

Medicii care ucid.

Să zicem că ești o companie de farmaceutice și ai creat un medicament pentru tratarea arsurilor grave. Conform legislației, acesta trebuie testat înainte de a fi dat în uz. Păi și cum testezi?
Are loc un accident în România cu morți și mulți răniți grav. Trimiți rapid niște medici care ”să ajute” medicii români:
Nu vreți voi, dragi români să folosiți acest medicament, absolut gratuit – prin generozitatea noastră sublimă, pentru răniții voștri? Nu, nu e testat, dar il testăm acum. Și după asta puteți să cumpărați stocuri de la noi.
Nu vreti?! Las’ că vă tragem noi o campanie în presă pe tema ”medicii români refuză ajutorul total dezinteresat”. Pentru că da, medicii noștri sunt niște monștrii care omoară oameni cu intenție sau din dezinteres. Aceiași medici care nu au dormit 3 zile, împreună cu asistentele și restul personalului implicat ca să facă tot ce era posibil. Când e ultima oară când nu ai dormit 3 zile ca să termini o treabă la birou? Fără să aștepți nimic adițional în schimb. Doar ca să te înjure toți nepricepuții care se lasă manipulați și dau verdicte în domenii la care nu se pricep.

Privatizarea SMURD.

Avem un om care a reușit imposibilul. A creat un sistem de urgență, luptându-se cu sistemul. Nu l-au primit la sănătate? S-a dus la pompieri și tot l-a făcut. Nu i-au dat bani? A cerut donații și a obținut. Acum sistemul creat de el face parte din cotidian și ne-am obișnuit cu el. SMURD parcă a existat din totdeauna, nu-i așa? Au vrut să-l pună ministru și nu a vrut. A preferat să rămână profesionist.

Ei… știi ce a făcut arabul ăsta? Au venit unii să privatizeze sistemul SMURD și să-l preia ei. Și nu a fost de acord. Ba mai și declară public că: “urlă cineva din afară, nu vreau să spun cine, o firmă foarte mare care a acaparat deja multe servicii de urgență, parțial sau total, din mai multe țări și care… Și aici are interese. Firma este dintr-o țară nordică, dar care, deja, a ocupat foarte mult și nu intru în discuții despre asta” (sursa evz.ro).
Păi cum așa domne’? Păi nu-i tragem noi o campanie de presă să se învețe minte? Că el e persoană publică și e expus. Noi nu, stăm în umbră, plătim câțiva ziariști onești și responsabili, să îl facă cu ou și cu oțet, de îi trece cheful să fie erou. Și apoi vine banul la noi. Și gata.

Ce crezi că am auzit eu pe 03. decembrie 2015 la radio? O emisiune în care ascultătorii erau invitați să-și dea cu părerea despre cum ar trebui privatizat sistemul de urgență ca singura soluție la ”problemele actuale”. Pe lângă formularea clar părtinitoare care implica soluția, ascultătoarea care tocmai își spunea părerea era făcută cu ou și cu oțet pentru că era împotrivă.

Serios?! După ce Raed Arafat declară public o presiune mediatică asupra privatizării SMURD-ului și implicarea unei companii străine, tu tot difuzezi emisiunea asta?! Ce naiba face CNA-ul ăla?

Președintele criminal în masă.

Zilele astea avem un fost colonel STS arestat pentru corupție și un cântăreț mediocru ca surse irefutabile pentru a lansa acuzații de genocid la adresa președintelui țării. Mie mi-ar crăpa obrazul să folosesc astfel de surse. Care emit ipoteze. Ipoteze care sunt preluate ca informații și apoi sunt prezentate ca și fapte. Și se trag concluzii, se judecă în lipsă și fără apărare pentru că dreptul la replică a devenit o glumă, se condamnă și se execută inculpatul. Care inculpat nu are nici o legătură cu nimic decât că nu e pe placul celui ce plătește pentru campania de denigrare.

Care e rolul statului în războiul mediatic?

Rușii au rezolvat problema în stilul lor: toate ONG-urile lui Soros au fost interzise. Toți bloggeri cu trafic se înscriu într-un registru și sunt monitorizați. Cine nu se conformează fie e prins cu infracțiuni, fie are un accident. Gen se întâlnește cu un glonț în timp ce se plimbă.

Arabia Saudită îi arestează pe toți bloggeri incomozi, îi acuză de terorism (?!) și îi execută public apoi.

Nu mi-ar plăcea deloc să văd așa ceva în România. Dar nici să nu facem nimic nu mi se pare corect. Cum să asistăm la o campanie de denigrare a unui om, făcută fără perdea de jurnaliști fără scrupule și nimeni să nu aibă nici o reacție?! E rolul statului să-și apere cetățenii de astfel de atacuri. Cum însă distingi între atacuri plătite și manipulative și investigații jurnalistice oneste?

Cum să lași libertatea presei intactă, pentru că nu suntem în Rusia, dar să previi orice companie de 2 bani sau chiar grupuri militare specializate în dezinformare, să atace orice decident român care nu face ce vor ei?

Dacă cunoști judecătorii Facebook, spune-le să se gândească la asta înainte să dea share la articole denigratoare de pe site-uri obscure.
Uite aici un link util pentru ei: https://en.wikipedia.org/wiki/Code_of_ethics_in_media

Te anunț pe email

Primești un email când public următorul articol.

Categorii

Written by: