Observator la alegeri in Botoroaga

Varianta pe scurt:

 Varianta pe lung.

Cum am ajuns în Botoroaga.

Un amic a dat share pe Facebook unui articol care spunea că în Teleorman au fost mai mulți turiști decât în Brazilia în ziua alegerilor. Din vorbă în vorbă, ne strângem un grup care ne decidem să mergem observatori. În final, rămânem Ramona, Marius și eu. Destinația aleasă: Teleorman! Angi din Sibiu ne ajută cu informații despre cum și unde să aplicăm.

Ne întâlnim în biroul meu și facem planul să ne împărțim la două secții, eu urmând să mă plimb între cele două, după nevoi, după probleme. Ne uităm pe liste și pe net să vedem localitățile cu cel mai mare număr de “turiști”. Alegem Târnava și Botoroaga. Apropiate și campioane la turism.

Foarte de dimineață…

Noaptea de sâmbăta 15 spre duminică 16 mă prinde punând la punct ultimele detalii pentru campania #amvotat rulată pe FunGadgets, versiunea pentru turul 2. Termin pe la 2 a.m. și la 4:15 a.m. trebuia să fiu la Ramona, în Piața Unirii, unde era punctul de întâlnire. Asta e, o să dorm când ies la pensie.

Ajung în Unirii cu o mică întârziere, îi iau pe Marius și pe Ramona și plecăm veseli și emoționați. Ajungem în Teleorman, îl lăsăm pe Marius la Târnava și pe la 6 fără ceva ajungem la școala din Botoroaga, unde avea loc votarea. O polițistă amabilă ne poftește înăuntru la căldură.
La scurt timp mai ajung două doamne, îmbrăcate elegant, cu care ne împrietenim repede. Mai târziu, după ce s-au terminat alegerile, ne-au spus că ne bănuiau că suntem oamenii PSD-ului, dar în același timp se gândeau că PSD nu are forța să aducă oameni ca noi. Un compliment care ne-a bucurat.

…. începem lupta.

Mai vin niște oameni, nu se prezintă, nu ne salută. Se desigilează ușa de la secția de vot și comisia intră. Intrăm și noi și așteptăm cuminți lângă ușă. Un tip care se așează la catedră întreabă pe un ton rece: “Ce-i cu voi aici?”. Îi spunem că suntem observatori, îi dăm acreditările și ne spune să stăm la măsuța de lângă intrare. Ne așezăm și apoi eu merg la el, îi întind mâna și mă prezint. Îmi răspunde neprietenos cu: “Să știi că nu ai voie să vorbești cu membrii comisiei, dar acum, de data asta, fie” și îmi strânge mâna. Ok. Nu am început bine, dar nu-i nimic. Eram pregătiți pentru asta.

Începe oficial votul și, dacă tot nu era nimeni, mă ridic și votez. Stampilez buletinul de vot, dar stampila nu avea tuș decât foarte puțin. Ies din cabină și spun cât de prietenos pot “Ca o mică sugestie, cred că ar trebui ca ștampilele să fie mai tare înmuiate în tuș. Abia se vede pe vot”. Doamna care îmi dăduse ștampila zâmbește și îmi mulțumește. Reprezentanta PSD-ului îmi aruncă foarte înțepat: “Ca o mică sugestie, votul se împăturește în cabină, nu afară”.
Ok… mea culpa. Am ieșit cu el în mână gândindu-mă dacă să cer sau nu un alt buletin. Am tăcut, am băgat buletinul în urnă și am reținut atitudinea PSD-ului. Se pare că nu va fi o zi ușoară, dar asta e bine. Am venit unde trebuia.

Mai pe la amiază…

Votarea se desfășura normal. Au fost și incidente, am făcut o listă mai jos. Ne împrietenisem deja cu majoritatea din Comisie, mai puțin cu reprezentanta PSD, care continua să ne privească suspicios, și cu Președintele, care nu plăcea pe nimeni. Cu mine și Ramona era însă corect și cooperant – în replică probabil la modul imparțial în care tratasem și noi incidentele de până atunci. Așa cum era corect, legal și etic, ne-am abținut de la a ne manifesta preferința politică în orice fel.

Menționez că PSD-ul a împărțit mâncare pentru toți membrii comisiei și ne-au oferit și nouă. CRC-ul ne învățase că nu trebuie să acceptăm și, cuminți, am refuzat politicos. Mi s-a părut că doamna s-a simțit jignită de refuzul nostru și că nu avea niciun motiv ascuns, dar asta e. Ne facem datoria conștiincioși.

Turismul electoral se întâmpla (nedemonstrat!) sub ochii noștri și nu puteam face nimic. Atâta timp cât nu aveam dovada că au votat și în altă parte, nu-i puteam opri pe motiv că sunt îmbrăcați în trening, arată dubios, sunt din București și erau “în trecere” prin Botoroaga. Ne sincronizam cu Marius, ne trimiteam reciproc numerele de înmatriculare ale mașinilor suspecte și descrierea dubioșilor. Mai mult nu puteam face. CRC nu are o listă cu observatorii din județ cu care să facem verificări încrucișate, așa că ne bazăm doar pe noi înșine.

La un moment dat, sun prieteni din București, de prin televiziuni și îmi dau estimări: Ponta 54-56%. Literalmente îmi vin lacrimi în ochi…

… mă cuprinde depresia

Nu e posibil. Nu e drept. Nu am văzut niciodată o așa mobilizare împotriva imposturii, a șmecherilor, a minciunii și a demagogiei. Mi se părea că lumea s-a rupt în două și de o parte e tot ce e rău în societatea noastră, iar de cealaltă nu era Iohannis – el era doar simbolul de pe buletinul de vot, erau toți cei care gândeau ca mine. Românii din toate colțurile lumii care, la unison, făceau eforturi uriașe pentru a contribui cu unul din cele 13 milioane de voturi. Ponta ne-a unit, fără doar și poate, prin cea mai mizerabilă campanie dusă vreodată. A devenit reprezentantul a tot ce e putred și corupt, la fel cum Iohannis devenise reprezentantul opusului. Roluri prea mari pentru amândoi, dar asta era situația.

Și pierdeam… Nu! Nu e corect! Nu e corect să fie ceilalți mai mulți. Când sloganul de luptă a devenit “Decât să fiu mârlan, mai bine pierd”… și pierzi, asta înseamnă ce?!
Mă simțeam ca în Cel mai iubit dintre pământeni, în care cei care ar fi lovit cu fărașul în tâmpla profesorului de filosofie erau mai mulți decât jumătate plus unul.

Ramona îmi spune că se simte frustrată. A venit aici să facă o diferență și se simte neputincioasă.
Fetița asta slăbuță și delicată îmi răsucește mai tare cuțitul în inimă. Ea poate e fără experiență în lumea dură a politicii, dar eu sunt cal bătrân, trecut prin multe și ar trebui să fiu în stare să găsesc o soluție. Tubez de furis și ca să-mi ascund frustrarea ies des afară ca să fumez.

Încerc să mă remontez. Mă gândesc la toți prietenii mei din afara țării care postau pe Facebook cum au călătorit peste 300 km și au stat muuuulte ore la coadă în frig și ploaie pentru a vota. Mă gândesc la Elisabeta Ristea (nu râde!), la Rațiu, la Coposu și la toți oamenii care au luptat mai mult decât le-ai fi putut cere. Iar eu stau, nu fac nimic și îmi plâng de milă.
Ah, nu! Pot mai mult decât atât. Am venit cu o treabă? No, păi să o facem! Luptăm cu morile de vânt? Asta e, luptăm.

Avem o soluție?

Vine poliția ca răspuns la unul din incidente (vezi lista mai jos). Multe grade, ba chiar și câteva stele pe umeri. Vorbesc cu comisarul, mă ascultă atent și îmi spune să-i fac o sesizare scrisă și va investiga. După alegeri.
Nu e bine după alegeri, e prea târziu. Trebuie acum și dat un exemplu. Omul îmi explică că nu poate interveni să ia oamenii la întrebări pe baza unei suspiciuni. Dacă am o dovadă, da.
Are dreptate. Nu merge pista asta.

A fost un moment amuzant când, nu știu din ce motiv, echipajul de poliție a decis să voteze în secția noastră. Tocmai când completau de zor declarațiile, eu spun cu voce tare către reprezentanta UDMR-ului, care le prelua: “Doamnă, dacă și domnii sunt din comuna Videle, o să le solicit să se autoverifice pe suspiciunea de vot multiplu”. Râd toți, dar mai ales comisarul șef. Știam că sunt din Alexandria, îmi spusese afară cât fumasem o țigară împreună. Cuminți, vin toți și îmi arată buletinele. Râdem și se mai destinde atmosfera.

Îmi vine o altă idee. Nu știu dacă e posibilă și legală, dar îmi încerc norocul. Îi spun Președintelui Comisiei că, având în vedere numărul record de persoane care au votat pe listele suplimentare, planează o suspiciune de turism electoral și am vrea să facem verificări încrucișate. Dintre toți posibilii turiști, i-aș putea verifica doar pe cei din comunele foarte apropiate. Îl rog să-mi pună la dispoziție lista cu cei din comuna Videle, care e la mai puțin de 15 km, și, spre surprinderea mea, colaborează fără nicio rezervă.

Nu avem o soluție.

Sun la CRC și cer o verificare încrucișată cu ajutorul altor observatori. Ei nu știu unde le sunt observatorii acreditați de ei și nu există coordonare centralizată. Ceilalți observatori din sală, care erau localnici, nu știu nici ei pe alții în Videle cu care să colaborăm. Neavând altă soluție, mă urc în mașină și, împreună cu o doamnă din localitate care era și ea observator, plec la Videle.

Ajungem acolo cu emoții. Mă așteptam la un refuz categoric la care nu aș fi avut ce să fac. Mergem la secția de la Căminul Cultural, unde era președinte un domn distins. Mă prezint, îi arăt acreditarea și îi expun problema. Foarte politicos, privește lista cu numele celor ce au votat în Botoroaga și se oferă ca, în spiritul transparenței totale, să-mi pună la dispoziție orice informație aș avea nevoie, dar acolo sistemul de organizare e diferit, fiind comună mai mare. Adică alegătorii sunt segmentați pe străzi și abia apoi alfabetic. Fără adresă e cvasi-imposibil să găsești pe cineva. În plus, sunt 3 secții de votare. Eu nu luasem toate informațiile votanților pentru că nu aveam legal acest drept. Căutam acul în 3 care cu fân.
Era deja târziu și se apropia ora 21, aşa că ne-am întors.

P.S. Am mai lansat pe o direcție verificarea încrucișată, dar… pentru unele lucruri se aplică dictonul: “Ce se întâmplă în Botoroaga, rămâne în Botoroaga”.

Dar avem o victorie!

Pe drumul înapoi, doamna care mă însoțise îmi spune că ea e convinsă că Iohannis va câștiga. Eu refuz să-mi fac speranțe.

Cum netul pe telefon mergea prost, cer pe Fb ultimele sondaje. Prietenii îmi răspund și… hopa…. media era 50-50 și fără diaspora. Speranța reînvie.

La 21 fix se închide secția de votare. Imediat, doamna de la PSD ne spune prietenos: “Acum puteți lua mâncare, votul s-a terminat”. Am râs și, deși tot nu se cuvenea, mi s-a părut că am fi absurzi dacă nu acceptăm. Atmosfera se relaxează și veștile bune încep să curgă. Apar primele televiziuni care îl dau câstigător pe Iohannis și diferența în favoarea lui începe să crească. Moralul și entuziasmul nostru creștea exponențial.

Începe numărarea voturilor. Suntem atenți la cheile de control, dar totul e transparent și se desfășoară fără probleme. Buletinele se scoteau din urnă în sensul invers al votării. La început erau relativ echilibrate, punctate cu grupuri de PSD la care toți râdeam și încercam să ne amintim grupul de “turiști”. Spre mirarea noastră, la un moment dat, conducea Iohannis cu procente bune. Pe măsură ce s-a ajuns la voturile de dimineață, Ponta s-a distanțat semnificativ.

Veștile bune continuă să curgă, televiziunile îl dau câștigător clar pe Iohannis. Ne bucurăm deschis, oricum votul se încheiase și nu mai aveam ce să influențăm. Pe la ora 23 și ceva, primesc vestea cea mare pe whatsup: Ponta l-a felicitat pe Iohannis. Extaz și fericire, ne îmbrățisăm cu toți ceilalți care se bucură. Spre surprinderea mea, eram mai mulți decât credeam inițial.
Numărătoarea se termină, mai rămân mici probleme cu un buletin în plus sau în minus, nesemnificative. Eu aș fi vrut să plecăm, Marius era deja la Primărie și sărbătorea cu membrii ACL, dar Ramona, conștiincioasă, mă certă și îmi amintește că nu e un “lucru bine făcut” dacă plecăm acum. Mai puteam zice ceva?! Stăm până la sfârșit. Ne strângem toți mâinile, ne luăm la revedere și plecăm la Primărie, care era alături.

Ne întâlnim cu Marius, ne luăm în brațe cu el și cu o gramadă de alți necunoscuți, susținători de-ai lui Iohannis. Sentimentul e superb.
Ne trece toată oboseala și supărarea și plecăm spre București, cu direcția Piața Universității, ca să sărbătorim.

La revedere, Botoroaga. Sperăm că a contat cât de puțin vizita noastră.

Sărbătorim scurt în Universitate și mergem acasă, extenuați, dar fericiți.

Membrii comisiei:

Președintele

Reprezentanta PSD: afară de incidentul de dimineață, s-a comportat frumos. Ba chiar ne-a oferit de mâncare la prânz, însă CRC ne rugase să nu acceptăm nimic, ca să nu dăm posibilitatea să se interpreteze.

Repr. UDMR

Repr. PRM

Repr. ACL

Incidente

Lipsesc buletine de vot.

Musculosul.

Un domn musculos, intră val-vârtej în secție și începe să-l înjure pe președinte, care îi ceruse acreditarea. Îi flutură o legitimație care îi este respinsă, pe bună dreptate. Se lasă cu scandal și amenințări și este chemată poliția.
A plecat la cealaltă secție, unde era Marius. Ulterior au mai fost incidente cu el, dar nu au perturbat votul. De dragul corectitudinii, menționez că era simpatizant ACL și era pornit pe președintele secției în urma experienței din turul 1.

Bunicuța căreia i se taie pensia.

Lângă Ramona se așează o bătrânică. Nu își mai amintea cine a adus-o cu mașina, dar i s-a spus să voteze cu Ponta, altfel i se taie pensia.

Gonacii PSD la intersecție.

La un moment dat, reprezentantul ACL semnalizează Președintelui că un grup de reprezentanți PSD stau în intersecția din apropierea secției și întâmpină oamenii care vin la vot. Președintele își declină competența, motivând că nu e în interiorul școlii, ACL precizează că sunt la mai puțin de 500 m, dar acesta refuză să ia atitudine. Ies afară și observ un grup suspect. Mă îndrept către ei și dispar, dar doi dintre ei intră într-un magazin. Intru și eu și aștept. Vânzătoarea mă poftește în față, dar refuz politicos. Îmi spune că domnii mai stau și îi replic cald că am tot timpul din lume, uitându-mă fix în ochii celor doi domni. Cumpără câte ceva șușotind și ies. Cumpăr și eu ciocolățele și ies.
După o oră mă întorc. Grupul iarăși acolo. Merg la polițist și îi spun: “Nu e ok ce se întâmplă. Dacă Președintele comisiei refuză să ia măsuri, îi fac sesizare scrisă și notific BEJ”. Polițistul nu zice nimic, pleacă până la magazin se întoarce cu o cafea și din acel moment nu am mai văzut grupul staționând.

Mi-a plăcut mult de polițistul de pe secție. Făcea treaba corect și pe tăcute. Și eficient. Parcă era un vestitor al timpurilor care vor veni.

Votul cu cartea de alegător.

Un domn se prezintă și votează cu cartea de alegător. Reprezentantul ACL-ului îi spune Președintelui că nu e permis, dar acesta neagă și îl trimite să studieze legea. Întreb și eu la hot-line-ul pus la dispoziție de CRC, care îmi răspunde cu articolul și aliniatul din lege. Merg la Președinte și îi spun. Îmi răspunde că s-a clarificat și el și e permis doar însoțit de buletin. Merci, dacă e însoțit de buletin poți folosi și paltonul. Mă gândesc că nu e cazul să fac mega-tărăboi, dar îl las pe Președinte să înțeleagă că am trecut peste și că îmi e dator.

Votantul deja votat.

O doamnă vine să voteze și constată că era deja semnat în numele ei. Incident serios, eu și Ramona ciulim urechile și sărim să vedem ce s-a întâmplat. Era chiar mama musculosului.
Iese scandal, este chemată poliția, se raportează incident la BEJ. Mai târziu vine poliția și cei de la Criminalistică fac poze și iau probe de scris. Vin după ceva timp și niște reporteri de la o televiziune locală, dar nu fac mare brânză.
La un moment dat apare și Primarul, care se ceartă furios cu Președintele comisiei. Cu ocazia asta aflăm și că la votul trecut au fost 4 sesizări formale de incidente care nu au fost trecute în procesul verbal și au fost ignorate pur și simplu. Primarul mi-a arătat numerele de înregistrare și, cu permisiunea lui, le-am fotografiat.

Votez ca să nu îmi taie ajutorul

O femeie pe la 40-50 de ani vine cu soțul ei, care nu știa să citească. Înainte să iasă din sală, strigă tare: “Să-i spuneți ca am fost la vot. Na, poftim, am votat! Am votat că altfel o zis că, dacă nu, îmi taie ajutorul”.

Listele cu cei care nu au votat…

Presedintele o surprinde pe reprezentanta PRM-ului făcând o listă cu numele celor care nu au fost la vot. Îi ia lista și completează o sesizare pentru BEJ. Se iscă o hărmălaie și un scandal de nedescris. În mijlocul vacarmului, un domn intră, ia de la Președinte două foi scrise de mână ce purtau ștampila secției de vot și pleacă cu ele. Reprezentantul ACL-ului îmi spune: “Ăsta e șeful de la PSD. Vedeți cum face ce vrea el pe aici?”
Hmm… eu am altă opinie.

… și intervenția şefului PSD local.

Ies imediat afară după el și îl găsesc vorbind la telefon. Aștept să termine și apoi îi spun:

– Bună ziua, mă numesc V.H. și sunt observator acreditat. Observ că aveți în mână două documente cu ștampila secției de votare, în original. Am rugămintea de a-mi preciza cine sunteți și ce sunt aceste documente.
– Și de ce ți-aș spune eu ție asta?

Niciodată nu mă bucur când cineva căruia eu îi vorbesc la plural mi se adresează informal, la singular. Dar continui cât de politicos pot.

– Pentru că ați interferat cu procesul de votare și, conform acreditării mele ca observator, am dreptul de a solicita și aveți obligația de a-mi preciza identitatea dvs. și ce fel de acte ați luat din secție. Dacă refuzați acest lucru, vă rog, de asemenea, să o faceți într-o manieră explicită.
– Îți spun imediat cine sunt…
Întorcându-se către polițist, îi strigă:
– Domnul […], vino încoace, că ești reprezentatul autorității.
Polițistul vine. Eu insist:
– Eu m-am prezentat, domnul polițist știm cine este: reprezentantul autorității. Nu am înțeles însă cine sunteți dvs. Nu v-ați prezentat.
Ajunge și directorul școlii, șeful PSD-ului îi dă cele două hârtii și îi spune:
– Mergi cu domnul observator și cu reprezentantul Poliței și fă copii după hârtiile astea.
Apoi se întoarce și pleacă. Eu mă întorc către polițist și îi cer formal să-mi spună cine era domnul și în ce calitate a intervenit în procesul electoral. Polițistul îmi răspunde puțin încurcat: “Era domnul R.F., președintele PSD-ului local”.
Plecăm împreună, facem copii, solicit un exemplar și mi se dă. Transparența totală, sunt mulțumit și simt că avem situația sub control.

Intru în sală și, dorind să fiu corect 100%, spun cu voce tare către reprezentantul ACL-ului, care era nemulțumit de implicarea PSD-ului:
– Am aici copie după documentele în cauză. Dacă doriți să le vedeți, vi le pun cu plăcere la dispoziție.

Încet, lucrurile se liniștesc.

[later edit: Între timp, am devenit prieten pe Fb. cu președintele PSD-ului. Dacă e de părere că lucrurile au stat altfel, îi dau cu cea mai mare plăcere dreptul la replică și mă oblig să-l public sub formă de comentariu la articol]

Exemplu de dedicare civică

Acesta nu a fost un incident, dar mi-a fost drag, așa că îl menționez. Două bunicuțe intră în cârje. “Arată-mi mie, mamă, cine are mai multe ștampile de vot ca mine?” Am ieșit după ele și le-am făcut o poză.

Cetățeanul turmentat.

Vine să voteze. Dă buletinul, ia ștampila și buletinul de vot și intră în cabină. Când iese, sar toți pe el: “Nenea Titi, ai mai votat o dată astăzi, uite abțibildul pe buletin și uite lista unde ai semnat”. Omul nu mai știa nimic. Problema era că primise deja buletin și pusese ștampila, dar nu a fost băgat în urnă. Apar discuții dacă să fie sau nu făcut proces verbal și chemată poliția. Comisia se uita la noi cu suspiciune. Tentativa de vot multiplu era clară, dar omul era beat rupt și nici măcar nu își dezlipise stickerul de pe buletin.
Înțeleg care e poziția lor și le spun că din punctul nostru de vedere nu s-a întâmplat nimic și că cea mai bună măsură e să-l trimită să se culce. Cădem toți de acord, dar doamna de la PRM, câteva zeci de minute mai târziu, face sesizare oficială Președintelui, care are obligația să o înregistreze. Este chemată și poliția, care vine puțin înainte de ora 21. Le-am spus și eu punctul nostru de vedere.
Nu știu cum s-a terminat. Sper că nu s-a început urmărirea penală.

 “Turiștii”

O parte din ei erau legitimi. Adică aveau buletin de București, dar erau din Botoroaga și veneau acasă în weekend.

O altă parte erau din localitățile învecinate, pe o rază de 15 km, și aici eram cel mai suspicios.

O a treia parte erau băieții în “trening” cu fețe dubioase și buletine de București, pe care nu îi cunoștea nimeni. Evitau întrebările noastre legate de motivul pentru care votează aici cu banalul “Eram în trecere”. “Serios?! Trecere spre ce?” Nu am primit niciun răspuns niciodată.

Ca încheiere.

M-am simțit bine implicându-mă în bătălia electorală pentru ceva ce simțeam. Pentru ceva în care credeam. Pentru o întoarcere la “normalitate” – oricât de vag ar fi acest concept. Și m-am simțit și mai bine să văd cât de mulți gândeau la fel ca mine. Pentru asta îi mulțumesc lui Victor Ponta. Niciodată nu am simțit că fac parte dintr-o comunitate așa de mare și de frumoasă și de activă.

A fost însă și momentul de disperare când credeam că vom pierde. Mi s-a părut de neconceput și nu știu ce aș fi făcut. Din fericire, nu trebuie să mă gândesc la asta. Nu mai e nevoie.

P.S. Pentru implicarea mea civică, am primit un grătar din partea unor prieteni. A fost delicios.