Cele mai frumoase foi din lume

Când eram prin clasa a VI-a, colegul și prietenul meu Dani Hada a venit la școală cu un teanc de foi A4 primite de la fratele lui din State.

Erau cele mai frumoase foi de hârtie din lumea asta. De un alb lăptos sidefiu, mi-au părut că sunt mai presus de trivialul creion cu care noi am fi mâzgălit pe ele.

Am negociat cu Dani o rată de 1 foaie perfectă la 5 foi ordinare și mi-a dat și mie 6 bucați. Le-am atins cu multă grijă să nu le murdăresc. Le-am dus acasă. Le-am pus pe birou și am început să ma gândesc ce să scriu pe ele. Nimic nu a fost suficient de bun. Ideea fabuloasă care să merite să fie așternută pe ele refuza să vină. Le-am pus deoparte și am așteptat. Am așteptat să vină acel ceva care va merita să fie așternut pe ele.

După vreo 20 de ani

Biroul meu din copilărie fusese realocat între timp nepoatei mele, iar lucrurile mele personale care au mai rămas pe acolo au ajuns într-un dulap la bunica. La un moment dat, am început să caut prin ele. Am găsit foile; cele 6 foi perfecte. Atât de perfecte încât nimic nu a meritat vreodată scris pe ele.

Am râs amar. Acum nu mai scriu pe foi, acum tastez. Acum perfecțiunea lor e depășită. Le-am băgat înapoi în dulap și am plecat.

Măcar dacă le mâzgăleam pur și simplu.

Lecția

Dacă ar fi să mă întorc în timp, sfatul care l-aș da eului meu copil ar fi acesta: nu amâna niciodată o bucurie.
O plăcere nu trebuie condiționată de nicio conjunctură, cu atât mai puțin de cea perfectă sau cea “pe măsura ei”. Nu aștepta. Timpul nu așteaptă. Nu există mâine sau, dacă există, va veni cu propriile bucuri. Și probleme, de asemenea, nu-i bai.

De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, încă există “foi de hârtie” pe care le păstrez. Cel puțin acum, când le descopăr, le folosesc cum pot mai bine, în fix acel moment. Și e mai bine decât nimic.
Tot timpul ceva e mai bine decât nimic. Un truism, de acord, dar cât de des îl uităm?

Mă duc să caut foi perfecte ca să le mâzgălesc…