Cel mai jenant moment din viața mea.

De ce scriu acest post.

Când eram student, am intrat într-o asociație numită AIESEC. Una din cele mai bune decizii din viața mea, pentru că m-a schimbat complet.
Unul din jocurile de “bonding” practicate se numea “Tabu Session” și presupunea ca, pe rând, fiecare participant să răspundă la orice întrebare pusă de ceilalți. Prima rundă de întrebări era de tatonare, gen: cel mai jenant moment din viața ta.
Îmi amintesc cum am povestit cu privirea în pământ și cu o transpirație rece cum, într-un moment de maximă rebeliune din adolescență, cu părul lung și lanțuri de “roacher”, m-am încovoiat în fața unuia de la Primăria Deva, nu de alta, dar aveam o ultrastringentă nevoie să merg la WC. După ce am terminat de povestit și am ridicat privirea, am văzut pe fața celorlați dezamăgire. “Asta-i tot? Sigur e cel mai jenant moment? Nu pare așa tragic, altceva nu mai ai?”.
Sentimentul de eliberare a fost neprețuit.

La doar doi ani după asta, am trecut la un alt nivel în categoria “cel mai jenant moment”, pe care îl povestesc acum, aici. Până la urmă, e o poveste amuzantă din timpuri trecute. În cel mai rău caz te va distra, în cel mai bun vei vedea că momentul tău de jenă nu e așa mare chestie.
Dar mai e ceva. Mai am o surpriză. Eroina principală e proof-reader-ul postului și va afla versiunea mea a acestei povești cu această ocazie 🙂

Scurt intro.

O prietenă bună și dragă, să-i zicem A.S., se despărțise de iubitul ei recent. Destul de urâtă povestea, eu îi sunt alături cât de mult pot, doar că, la un moment dat, această apropiere se transformă. Lucrurile nu ies dintr-o neînțelegere, nu o să intru acum în detalii. Rămăsese însă să mergem de revelion la prietenii mei din AIESEC Belgrad, împreună, dar fără să fim împreună.
Am stat la prietenul meu Marko, care locuia împreună cu mama și bunica sa. Am ajuns pe 30 și noaptea spre 31 am dormit împreună.

La revelion, A.S. se cuplează cu M. și asta pune tot grupul într-o situație jenantă. Eu eram prietenul lor, A.S. era… invitata mea cu statut incert, iar M. era parte din grup. Depășim momentul când eu le explic că sunt doar amic cu A.S. și petrecerea continuă. Nu pot zice că eram foarte încântat, dar nah… asta era situația.
Când să plecăm, ne separăm în două grupuri, în funcție de care parte a Savei stăteam. Eu, A.S., Marko și alți câtiva de o parte, M. de cealaltă. La un moment dat, cineva întreabă: “A.S. tu de ce nu mergi cu M.?”. Cei doi schimbă priviri, M. exclamă, nu foarte convins, “Da, hai cu mine” și A.S. trece de partea cealaltă. Odiseea începe.

Momentul

Ajung în taxi cu Marko și Jelena, iubita lui. Tăcerea și tensiunea erau aproape palpabile. La un moment dat mă gândeam, distrat, că dacă aș avea un cuțit, aș putea tăia tensiunea din mașină și aș putea arunca cuburile pe geam.
Ajungem acasă pe la 5 a.m. și merg la culcare rapid, ca să evit alte momente jenante. De ce naiba lumea nu înţelege că A.S. nu era iubita mea?!

La 7 a.m. mă trezesc. Fac flotări, genoflexiuni, mă plictisesc, caut cărți, toate în sârbă. La 8 a.m. nu mai suport și ies din cameră. Bunica lui Marko era trează. Nu vorbea engleză, știa doar vreo 20 de cuvinte în germană, aproape altele decât cele 20 știute de mine. Încercăm un dialog, dar nu iese. Moment destul de jenant, până îi vine ideea și mă întreabă: “Caffe?”. Ne luminăm amândoi la față și eu exclam “Ja, sicher!”.
Bătrânica pune apă într-un ibric și se întoarce câtre mine și mă întreabă, arătând către ibric: “A.S. ?”.
Hhhmmm… Eu mă gândesc că nu are rost să amân momentul în care vor afla și îi spun în germană: “A.S. nu doarme aici.”
Ea: “Aww… Doarme la Jelena?”, cu o față tristă, însemnând ceva de genul “V-ati certat?”
Eu: “Nein… nicht Jelena. Doarme cu M.”.
Bătrâna scoate un țipăt, duce mâna la gură și scapă ibricul pe jos. Eu privesc podeaua și mă gândesc că ar trebui să fie posibil să poruncești cimentului să se desfacă în două ca să te poți ascunde în el.
Ne bem cafeaua într-o liniște apăsătoare. Timpul se scurge aberant de încet, dar cum oricum nu urma să se întâmple nimic bun, nu mă deranjează prea tare.

Se trezește mama lui Marko, care vorbea perfect engleză. Îmi zâmbește cald și mă întreabă dacă m-am distrat bine, dacă e totul ok, etc. și ia ibricul să-și facă și ea cafea. Toarnă apă și apoi se întoarce către mine și mă întreabă: “A.S. s-a trezit? Îi fac și ei cafea?”
Bătrânica începe rapid să-i spună în sârbă: “Ceva-ceva-ceva-ceva A.S. ceva-ceva-ceva M. ceva-ceva” … Mama lui Marko scoate un “CEE??” și scapă blestematul de ibric pe jos… Eu privesc apa care se scurge… din nou… iar nemernicul de ciment continuă să rămână rece și impasibil la dorința mea de a mă ascunde în el… Mă resemnez. Ce altceva puteam face?

Urmarea

Următoarele câteva zile în care am mai rămas în Belgrad au fost presărate cu momente penibile. Cu prietenii din grup am rezolvat-o repede, explicând că A.S. nu era iubita mea, așadar e ok și sunt fericit pentru ea. Mințeam. Nu era iubita mea, dar nici fericit nu eram de situație.
Cel mai greu a fost însă tot cu mama și bunica lui Marko. Pentru că seara noi ajungeam foarte târziu, când ele dormeau, aşa că nu știau cine a venit și cine nu. În fiecare dimineață puneau masa pentru toți, adică Marko, Jelena, ele două, eu și… A.S. Femeile nu înțelegeau ce s-a întâmplat și ca nu cumva A.S. să revină și să se simtă ne-binevenită îi puneau un tacâm. A.S. nu s-a mai întors niciodată, dormea la M. și în fiecare dimineață a trebuit să suport privirile ce alunecau către farfuria de lângă mine, care rămânea goală.

Happy-end?

A.S. și M. au rămas împreună, s-au căsătorit și au făcut doi copii.

Nu chiar așa de happy

Între timp au divorțat și M. s-a dovedit a nu fi chiar ok. Dar asta e o altă poveste și nu mai e a mea.
Marko și Jelena, care păreau un cuplu perfect, s-au despărțit la câtiva ani după revelionul respectiv. Jelena a luat-o pe o pantă descendentă. Marko s-a rupt de toți și a plecat câțiva ani prin Kârgâstan sau ceva similar, apoi și-a revenit și acum e avocat în Londra. Mi-a scris recent, dar mi-a vorbit rece și distant.

Avem o replică?

Dragă A.S.,
Acum, că ai aflat partea mea din poveste, după ce o o verifici de greșeli înainte de publicare, poate vei dori să îți spui versiunea proprie.
Ar fi tare, pe modelul Eliade cu Maytrei. Ce zici?