Categories
Mă găsești și în social-media:
We are in Social
12 May
2015
Blog
787 Views

Deplasarea cu cele mai multe conexiuni – partea I

 

“Deplasarea bună se cunoaște de la primul zbor.”

Asta e o adaptare după “ziua bună se cunoaște de dimineață”. Nu mi-e clar dacă mi-a ieșit sau nu.

După deplasarea cu cele mai multe peripeții, data următoare când am fost în Hong Kong, adică toamnă 2014, lucrurile au stat mult mai bine și tot cu un nou record. Au început să arate bine încă de când m-am urcat în avion și au ținut-o în același ritm până la întoarcere.

Prietenul la Gold-Card Lounge se cunoaște.

Cum urc în avion în București, mă întâlnesc cu un amic pe care l-am cunoscut la o recepție organizată de camera de comerț a Hk-ului la București. Stătusem la aceiași masă și păream din același film, în contradicție cu alții de pe acolo. Ba chiar a fost de față la o gafă pe care am comis-o față de un secretar de stat. Nu aș vrea totuși să o detaliez public.

M-am bucurat să-l văd și să aflu că merge la același târg în Hk. Însemna că am cu cine să îmi petrec orele lungi de așteptare în Doha. Partea bună încă nu venise, însă. Amicul meu avea Gold-Card ce îi dădea acces la un lounge super luxos și putea să mai aducă un invitat.

Am mâncat prepeliță. Am băut Johnnie Walker – Blue Label – altă variantă nu aveau. Am dormit pe canapele moi in “quiet zone”. Dimineața am făcut duș într-o baie superbă, ca un SPA. Micul dejun: cafea arabească și croissant cu unt. Toate gratis.
De fapt nu gratis ci pentru că am prieteni.

A fost cam ca în pozele de mai jos.

This slideshow requires JavaScript.

Segmentul Doha – Hk. Chinezoaica prietenoasă.

Nimeresc în avion lângă o chinezoaică ce locuiește în Hk.
Inițial am fost supărat pentru că astea nu prea vorbesc cu străinii, zici că sunt bucureștence.
Îmi încerc norocul și intru în vorbă cu ea. Ne împrietenim și povestim tot drumul până în Hk, vreo 11 ore. Ok, am mai și dormit puțin la un moment dat. Foarte rar mi s-a mai întâmplat să comunic cu cineva dintr-o altă cultură atât de bine.
Când am ajuns în Hk, ea și colega ei cu care s-a întâlnit în aeroport, s-au asigurat că știu unde trebuie să ajung, îmi sunt clare mijloacele de transport, am bani locali, etc. A fost frumos.

Hotelul din Hk

Ca să nu pară nerealistă povestea și să ziceți că vă aburesc, uite și ceva ce nu a fost spectaculos.

Am făcut rezervare la un hotel super aproape de metrou din zona Tsim Sha Tsui (vezi pe gmap) care e un cartier foarte bun, de shopping, chiar pe Nathan Road – artera principala.
Am găsit un preț f mic. Da, există o explicație pentru asta, e simplă și aveam să o aflu imediat.

Primul lucru care îl aflu e că nu e chiar hotel ci era un etaj închiriat de niște indieni. Într-o clădire oribilă. Singura clădire oribilă din tot cartierul. Și cea mai rău famată.
La intrare, ziua, erau permanent găști de indieni și pakistanezi care îți vindeau toate fake-urile din lume. Plus iarbă. Băgăreți și cam nesimțiți, aveau aerul de șmecherași ce prostesc fraierii pe care îi prind. Enervanți ca niște muște, dar altfel inofensivi.
Cum se lăsa seara, lucrurile se schimbau și apăreau niște băieți mult mai serioși: negri, mulatri și arabi. Și ruși. Cam de 2 ori cât mine pe toate axele, iar eu nu sunt un slăbuț. Se schimbă și nivelul și discursul. Nu se mai vorbea despre iarbă ci despre alt nivel. (Nu vreau să îmi indexeze google blogul pentru astfel de cuvinte, așa că te las să prinzi singur(ă).

This slideshow requires JavaScript.

 

 Cafelele la Starbucks.

Cafeneaua era la 100m de hotel. Cum nu funcționez fără cafea dimineața, mergeam în fiecare zi și, invariabil, mă împrieteneam cu altă persoană. Au fost, în ordine:

  • un ziarist freelancer italian ce scria despre protestele din Hk,
  • un manager de la Intel Argentina – cel mai simpatic și mai vesel dintre toți.
  • o antreprenoare din New York ce avea un business cu genți lucrate manual.
  • încă doi pe care i-am uitat. Asta e.

D-na N. și surpriza maximă.

D-na N. era persoana de legătură pentru invitații Camerei de Comerț a HK din România, Ungaria și Bulgaria. Pe la 45-50 de ani, era draguță și deschisă. Ne-am împrietenit f repede și mi-a povestit experiențe personale, unele chiar recente. Foarte recente.
Când ne întorceam de la o pauză de țigară, se întâlnește cu 2 unguri și începe să vorbească ceva cu ei în maghiară. Eu aștept plictisit să temine când unul din ei se apropie de mine, îmi zâmbește și mă bate pe umăr. Cam familiar. Cam prea familiar. Ok, sunt eu prietenos din fire, dar să nu exagerăm. Partea cu spațiul personal e rezervată persoanelor apropiate.
Mă întorc nedumerit și ușor iritat către el. Scurt moment de confuzie. N. care mă văzuse și cum sunt când sunt nervos atunci când un american și-a vărsat cafeaua pe noi, se crispează puțin. Câteva secunde mai târziu, spre șocul tuturor, eu mă iau în brațe și să ma pup cu inculpatul prea prietenos. Era Frank Mateias, prietenul meu din studenție, cu care pierdusem legătura de vreo 10 ani.

Care-i probabilitatea să te întâlnești cu unul din cei mai buni prieteni, în mijlocul a 30.000 de persoane, în cealaltă parte a lumii?!

This slideshow requires JavaScript.

Avocata J.

Într-o dimineață prind rush-hour-ul la mic dejun intr-un local tipic chinezesc. Nimeni nu vorbește engleză. Ospătărița, o femeie mică dar dârză, mă ia de mână și mă așează la o masă unde mai pune doi brazilieni și o chinezoaică îmbrăcată business. Nu îmi dă nimeni nici un meniu dar îmi pune un bol cu ceva ce semăna a supă în față. Cum brazilienii erau la fel de nedumeriți ca și mine, o întreb pe chinezoaică cum se mănâncă chestia aia. Fata îmi explică și apoi mă întreabă la ce hotel stau. Îi spun iar ea îmi  răspunde că sunt multe cluburi și baruri frumoase în zonă. Prind ideea și lansez invitația.
Am luat cina împreună și apoi am mers cu ea la Ozone Sky bar și a fost fain. Avocată, fată isteață, mi-a prins bine relaxarea.

Uite o poză făcută din clădire, testând funcția panoramic.

hk vedere panoramica

Abby.

Păstrez ordinea cronologică dar cazul ei îl dezvolt în partea a doua a poveștii. Merită un spațiu dedicat.

Danezul din China

Mă plimb aleatoriu pe străzi în Shenzhen, căutând un restaurant cu fructe de mare picante. Intru într-unul și văd un occidental singur la o masă. Îl întreb dacă e ok să stau cu el și, cum era de așteptat, omul mă primește bucuros. Ador solidaritatea asta a occidentalilor în China. Îți dă sentimentul apartenenței specific minorităților.

Îmi povestește că e scriitor în devenire, căsătorit în China, ca job nimic serios doar freelancer. Discuția era superficială dar eu aveam o stare de spirit mai deosebită în acea seară.  Îl întreb îi e dor de casă și dacă vrea să se întoarcă. Îmi spune că a aplicat la joburi pe net, a avut și un interviu pe skype dar nimic concret. Din poveștile lui reieșea un mesaj clar doar că el nu făcea legăturile. Îl ajut spunându-i “îți e teamă să te întorci în Danemarca pentru că aici ești exotic: un scriitor european, înalt și roșcat. Acasă ai fi la fel ca toți ceilalți. De aceea te auto-sabotezi și nu faci pași concreți pentru ceea ce îți dorești“.
L-am văzut efectiv cum se înmoaie la început, apoi se luminează și se încălzește și parcă devine mai ușor. Parcă o greutate i s-a luat de pe umeri. Mda, cunosc sentimentul.
Discuția a fost lungă, dar restul nu e relevant. Ai prins ideea.
Mi-a mulțumit când am terminat masa și a plecat fiecare în drumul lui. M-am întors vesel la hotel. Simțeam că am făcut o faptă bună. Am ajutat un om să se regăsească. Puțin, dar cred că a contact.

Scoțiana de la întoarcere.

La întoarcere, o femeie la vreo 45 de ani se așează pe locul de lângă mine, iar soțul ei mai în spate undeva. Ne prezentăm politicos și rece pe modelul britanic. Exclamă un “ooh” când aude că sunt din România. Se miră de accentul meu și mă întreabă dacă locuiesc în Uk. Eu mă strâmb și fac o glumă rasistă spunând că nu îmi place UK pentru că au mulți țigani. “Da, știu, sunt veniți din România. Mai avem câțiva – vrei să vi trimitem și pe ei?” Râde din toată inima iar restul călătoriei am povestit non-stop.

Da! Știu! E nepotrivit și probabil ilegal să fac glume rasiste. Era o glumă, mă aștept să o tratezi ca atare și dacă ai o problemă cu asta, recitește termenii și condițiile pentru acest blog.

Nu îmi amintesc să fi discutat atât de deschis cu cineva și cu siguranță nu cineva cunoscut cu 5 minute înainte. Am vorbit despre orice: sex, emoții, traume, reminescențe, blocaje, prieteni, căsnicie, Scoția vs Anglia, cum și-a cunoscut soțul, problemele ei și cum le-a depășit, problemele mele și cum mă lupt încă cu câteva. Tot. Nu a existat nici un moment de jenă, de tensiune, de nimic. Nu a existat zonă tabu. Mi-a plăcut.

Și ca să îi împac și pe cei care s-au simțit lezați de gluma cu țiganii, am clarificat cu ea și acest aspect. I-am spus opinia mea, că noi românii nu suntem rasiști ci maxim intoleranți cultural. Adică nu mă interesează ce culoare are pielea cuiva dar dacă îți mărită fetele de la 8 ani – avem o problemă și nu are legătură cu ochii lui/ei albaștrii și părul blond.

Continuarea în episodul următor…

Despre Abby și “Tribul meu”: deplsarea cu cele mai multe conexiuni. Partea a II-a.

 



Ai o părere? Scrie-o aici:

Categorii

Listă articole

Articole populare

Cele mai frumoase foi din lume
30 September 2014
Blog
Cele mai frumoase foi din lume
Am avut cele mai frumoase foi din lume. Atât de frumoase încât nimic nu era suficient de bun pentru a fi mâzgălit pe ele. Mare prostie...
Am făcut un experiment social
06 January 2015
Blog
Am făcut un experiment social
Inspirat de la o prezentare TED, am făcut un experiment social. Doamna Emily Balcetis nu ne-a păcălit. Chiar vedem lumea prin ochii propriei minți.
Cea mai frumoasă colindă din lume
25 December 2014
Blog
Cea mai frumoasă colindă din lume
Cea mai frumoasă colindă, favorita mea și a surorii mele de când eram copii, cântată de bunica mea. Ma fascinează elementele precrestine din folclor.
România pe harta Internetului.
24 January 2015
Blog
România pe harta Internetului.
Romania are cea mai buna infrastructura de internet. Ok... exista mai bune, dar diferenta e irelevanta si nu o vei simti. Deci... la treaba.
Deplasarea cu cele mai multe peripeții (Ep. 1)
02 October 2014
Blog
Deplasarea cu cele mai multe peripeții (Ep. 1)
Povestea reală a undei deplasări de business. Episodul 1: planul initial, fata nu mai vine, mă separ de asociat, pierd borseta cu toti banii si toate actele
Problema cu băncile – industria codasă a României
02 February 2015
Blog
Problema cu băncile – industria codasă a României
După "credit doar cu buletinul" băncile au trecut în cealaltă extrema: nu mai finanțează nimic. S-au metamorfozat în brokeri de imobiliare si geambași de mașini. Ce e de făcut?

FunGagdgets.ro - promo Crăciun 2015