Categories
Mă găsești și în social-media:
We are in Social
05 February
2015
Blog
1074 Views

De unde știu că ești din București.

Începutul meu în București.

Când m-am mutat în București, acum vreo 10 ani, primul meu job a fost la Tornado – o firma de distribuție în IT. Printre noii colegi erau Anda Nitu, Cristina Plăcintă și Smaranda Brandiburu.

Anda stătea la un birou diametral opus de biroul meu. La un moment dat, în primele zile de când eram pe acolo, un client de-al ei nimerește la mine. Îl întreb pe Alex, colegul din în fața mea, cine e Anda? El mi-o arată, eu o strig, ea nimic. Eu o mai strig odată, ea tot nimic. Strig și mai tare la care ea se întoarce puțin către mine, îmi aruncă o privire glacială și spune cum i-ai vorbi unui idiot, pe silabe: “vor-besc la te-le-fon!”. Pe cel mai puțin prietenos ton din câte am auzit vreodată. Simultan, Smaranda care stătea în fața ei și paralel cu mine, se întoarce și se rățoiește: “Las-o mă în pace, nu vezi că vorbește la telefon?!”.

Cristina avea biroul în altă încăpere. Era printre cei mai buni din departamentul de vânzări. Și foarte draguță. Mai ales zâmbetul care a fost punctul meu sensibil dintotdeauna.
Intră la noi în birou și întreabă ceva, am uitat ce. Eu îi răspund hazliu – în opinia mea. În a ei nu și îmi răspunde la fel de glacial ca și Anda. Și mă ceartă agresiv și mă pune la punct deși eu nu vrusesem decât să fiu drăguț. Motivul invocat de ea era că nu ne cunoaștem, deci cum de îi vorbesc?!

Ei bine, câteva luni mai târziu, aceste fete mi-au devenit prietene foarte bune și prietenia a durat timp de mai mulți ani. Acum ne vedem mai rar pentru că am luat-o pe drumuri diferite, dar cu același drag. De aceea le-am și dat ca exemplu, ele oricum știu povestea și știu și că le iubesc și ne amuzăm împreună de începutul prieteniei noastre.

Sfârșitul începutului.

Nu eram tocmai un inocent neexperimentat. Înainte să vin în București stătusem 6 ani în Timișoara unde activasem în politică, în două organizații studențești, făcusem proiecte internaționale, relaționasem prin AIESEC cu mai multe nații și culturi, fusesem în Belgrad unde mi-am făcut o grămadă de prieteni, ulterior facultății am lucrat în vânzări, am făcut și armata unde împreună cu ceilalți camarazi de arme am rezistat frustrării celebrului plutonier Cherciu. Și totuși în București aveam probleme în a mă adapta.

După primele luni de capitală eram destul de confuz și de alienat. Nu înțelegeam ce e în neregulă cu mine. De ce sunt neprietenoși cu mine oameni pe care îi plăceam, genul cu care nu avusesem niciodată probleme în a mă împrietenii. Pe lângă experiențele povestite mai sus au mai existat și altele – mai puțin drăguțe și mai puțin urmate de o prietenie. La un moment dat s-au adunat iar eu m-am cam săturat și am început să ripostez. Spre uimirea mea, nimeni nu era uimit de agresivitatea mea – ba din contră, se linișteau și ne împrieteneam. Modelul pechinezului – descris mai jos.

Diferențele culturale

Prezumția de vinovăție.

În București ești VINOVAT până când demonstrezi că ești nevinovat. Nu se știe de ce anume ești vinovat, dar până ne cunoaștem mai bine ești considerat în stare de orice blestemăție posibilă și trebuie să fi ținut în carantină.

Prin contrast, în Ardeal toată lumea e considerată om bun și se acordă încredere până când se întâmplă ceva grav și această încredere se retrage. Dar sunt cazuri rare.

pechinez-latrandModelul pechinezului.

Știți câinii ăia mici și enervanți numiți pechinezi? Fac gălăgie de zici că te rup în două, doar că nu au cu ce, au botul prea mic. Dacă te răstești la ei, o rup la fugă și fac gălăgie și mai mare, de la distanță. Nu îmi plac deloc.
Îmi plac ciobăneștii carpatini. Sunt calmi, calzi și nu fac scandal. De ce să facă?! Sunt mai mari decât omul dacă se ridică pe labe și au 60-70kg și singurul animal care s-ar putea pune cu ei e ursul. Nu au nevoie să facă gălăgie și să fie agresivi ca să primească respect.

Am întâlnit multe suflete speriate în București care merg pe modelul pechinezului. Nu generalizez, desigur, doar că sunt mai mulți aici decât în altă parte.

În zilele noastre.

ciobanesc-lacul-morii

Săptămâna trecută mai exact. Eram în Satu Mare, la un restaurant cu clientul și făceam final briefing printre fripturi. Săraca ospătăriță era cam haotică și părea depășită deși nu erau mulți oameni pe acolo. La masa vecina stăteau două fete din care una mi-a atras atenția. Era clar că nu e din zonă și din felul indignat în care a certat-o pe ospătăriță pentru cât de încet se mișca i-am pus eticheta de bucureșteancă. Am mai râs și glumit cu ele, dar ea era ceva mai reticentă decât prietena ei. Înainte să plecăm m-am dus la masa lor și le-am întrebat de unde sunt. Fata zice că e din Baia Mare. Hm…. “Nu din București?“, “Nu” – zice ea. “Ok, însemnă că m-am înșelat” și plec.

Câteva ore mai târziu, la aeroport, ghici cu cine mă întâlnesc? Ca să ne înțelegem, din Satu Mare e o singură cursă, către București. Eu râd și zic: “Bună, parcă ziceai ca nu ești din București.” Ea râde și spune “Nu am spus că nu stau în București de 10 ani“.

Am făcut cam o oră până pe Otopeni și cam 40 de minute până au venit bagajele. O văd așteptând și mă îndrept spre ea. Vorbea la telefon – în maghiară, deci cu siguranță nu era nativă din București. Aștept, aștept, aștept. La un moment dat, îmi pare că e deranjată de mine așa că mă întorc și plec. Mă întâlnesc cu un amic ce venea din Oradea și încep să povestesc cu el. O surprind privindu-mă și gândesc “Fuck you! sunt plictisit de modelul pechinezului și de prezumția de vinovăție. Nu vream să te agăț, nu vream nimic decât să schimbăm câteva vorbe ca să treacă timpul mai repede. Acum nu mai am nici un chef.“.

Și gata. Aici se termină povestea. Dacă vrei happy-end caută niște telenovele, aici e viață reală.

Ca să fiu corect până la capăt.

Din observațiile mele, nu bucureștenii sadea sunt cei mai răi. Cei mai răi suntem noi, “veniturile” [de la “a veni”, cei ce au venit. Accentul pe silaba “tu”.]. Cei care am dat cu capul, am învățat să fim pechinezi, am văzut că funcționează și de atunci am aplicat excesiv modelul.

În toate orașele lumii pe care le-am vizitat am simțit într-o măsură mai mare sau mai mică vibrația, sufletul acelui oraș (afară de Dubai care nu are suflet!). Am intrat în vorbă cu localnicii, am desenat în praf și am făcut mimă dacă altfel nu ne puteam înțelege. Niciunde nu am întâlnit atâta defensivă și atâtea ziduri ca în București afară de Shenzhen, din China. Shenzhen, pentru cei care nu știu, e inima electronicii internaționale și, ce surpriză!, avea o populație de 314 mii în `79 și are vreo 16 milioane acum. Calculează tu câte procente sunt ”venituri” și fă paralelele de rigoare. Vezi aici descrierea pe Wikipedia.

Lăsând gluma la o parte.

Discutând cu Mihaela de la Catchy zilele trecute, îmi spune că e supărată pe un episod. O fată de 19 ani pe nume Ada, schimbase ceva zâmbete cu un ”băiet” și acum îl căuta, iar Mihaelei i-a plăcut povestea și a publicat-o. A ieșit prost. S-au trezit o grămadă de frustrați să se ia de biata Ada a.î. a dat jos articolul ca să o menajeze.

Uite un exemplu de comentariu, de la un oarecare Bogdan:

Sa presupunem ca se gaseste tanarul si :

1. acesta are 27 – 28 de ani, este din provincie, sta cu chirie, chipes fiind tapeaza de bani tinerele prostute care se indragostesc de el in RATB
2. este din Bucuresti, dintr o familie cu posibilitati limitate, n are educatie, trateaza fetele ca pe niste obiecte pe care le foloseste (simultan) si le arunca
3. este din Bucuresti, are prietena, ii place viata de noapte, n are carte, strica tot ce atinge
4. este gay
5. are o groaza de bani (spre deosebire de domnisoara indragostita) ,nu pune pret pe nimic, superficial ca majoritatea tinerilor, se vor desparti din cauza statutului ei social inferior
6. este student, eminent (olimpic), provine dintr-o familie serioasa iar o relatia i-ar deturna atentia de la studiu..

Vai, vai, vai… amice, dacă citești acest articol, vezi în lista mea de facebook, am mai mulți prieteni psihologi. Atâta negativism mie îmi sună a traumă.

Lăsând gluma la o parte (Bogdan – partea cu psihologul nu era o glumă!), facem pariu ca data viitoare când cineva îi zâmbește bietei fete, o să fugă speriată de nu se vede? Și dacă da, a cui e vina?

Răspuns corect: a ei! Pentru că s-a lăsat influențată de niște oameni cu probleme. Fix ca atunci când iei gripă pentru că respiri strănuturile unei minorități care pare multă pentru că e mai gălăgioasă. Soluția nu e să nu mai umbli printre oameni, ci să-i eviți doar pe cei gripați până se însănătoșesc.

Uite aici Ada un alt comentariu care mi-a plăcut și la care ar trebui să te raportezi, în caz că celelalte te-au afectat cât de puțin. De la Andi:

Imi aduce aminte de acea zi frumoasa de Octombrie cand, plimbandu-ma prin Iasi, zâmbind ca un netot ce sunt la lumea de pe strada. Mi-am sters zambetul pentru ca am observat ca femeile isi tineau poseta mai aproape de corp iar barbatii imi intorceau priviri pline de mânie. La naiba, ma credeam in Canada in care lumea zambeste – chiar si de dorul lelii (lucru care face greu de deslusit cand e flirt si cand nu e).

Mda. Cam așa e. Ups… comentariul acesta e despre Iași, nu despre București. Mă rog, ai prins ideea.

Ca și concluzie.

Eu sunt plictisit de oamenii care sunt atât de speriați încât se tem de zâmbete.

Când sunt mai mulți ciobănești-carpatini pe lumea asta decât voi apuca eu să ma joc și să relaționez cu ei, la ce naiba mi-aș pierde vremea cu pechinezii? Serios acum, frica ta este plictisitoare.

 

P.S. Cei doi carpatini aparțin canisei “De Lacul Morii”. https://www.facebook.com/canisa.delaculmorii



Ai o părere? Scrie-o aici:

Categorii

Listă articole

Articole populare

Cele mai frumoase foi din lume
30 September 2014
Blog
Cele mai frumoase foi din lume
Am avut cele mai frumoase foi din lume. Atât de frumoase încât nimic nu era suficient de bun pentru a fi mâzgălit pe ele. Mare prostie...
Am făcut un experiment social
06 January 2015
Blog
Am făcut un experiment social
Inspirat de la o prezentare TED, am făcut un experiment social. Doamna Emily Balcetis nu ne-a păcălit. Chiar vedem lumea prin ochii propriei minți.
Cea mai frumoasă colindă din lume
25 December 2014
Blog
Cea mai frumoasă colindă din lume
Cea mai frumoasă colindă, favorita mea și a surorii mele de când eram copii, cântată de bunica mea. Ma fascinează elementele precrestine din folclor.
Să facem un blog, așadar.
09 July 2014
Blog
Să facem un blog, așadar.
România pe harta Internetului.
24 January 2015
Blog
România pe harta Internetului.
Romania are cea mai buna infrastructura de internet. Ok... exista mai bune, dar diferenta e irelevanta si nu o vei simti. Deci... la treaba.
Deplasarea cu cele mai multe peripeții (Ep. 1)
02 October 2014
Blog
Deplasarea cu cele mai multe peripeții (Ep. 1)
Povestea reală a undei deplasări de business. Episodul 1: planul initial, fata nu mai vine, mă separ de asociat, pierd borseta cu toti banii si toate actele

FunGagdgets.ro - promo Crăciun 2015